Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream123.com sau direct in winap http://87.117.208.118:38654/

marți, 11 octombrie 2016

Draga viata de Cornelia Mazilu

DRAGĂ VIAȚĂ
Dragă viață, ți-aș scrie astăzi o scrisoare,
Să-ți mulțumesc că m-ai adus sub soare.
Dar nu știu cum să-ncep să-ți spun,
Cum l-am privit din strâmtul meu cătun.
Zâmbind, m-ai scăpat din brațe într-o dimineață
În poalele cireșilor, mustind de dulceață,
Când firul ierbii scâncea a crud și moale,
Mângâindu-mi duios piciorușele goale.
Tu, viață, cu de-ale vieții ai fost ocupată
Lăsându-mă pe cont propriu, și, deodată,
Simt freamăt de gânduri la clinchetul gri
De sub clopotul de sticlă coborând din Tării.
Sună grăbit și mă scutură în toamnă un fior
Că sticla se sparge curând și mi se face dor
De primăvară, și mă trezesc pe câmpul înverzit
Scăldată în lumina ce m-a înflorit.
O, viață, îmi simt picioarele cum se afundă
Până la glezne în iarba moale și crudă
Și mă inundă soarele, mă scaldă în raze,
Așa cum scaldă petalele trandafiriilor roze!
Se simte zarvă mare peste tot, și mă privești,
Știind cât te-am iubit, și ai să mă cosești,
Așa cum faci cu fiecare fir în parte,
Dar lasă-mă să mi te cânt în șoapte mai departe.
Mi-ești dragă, viață, și mi te închid în mine,
Și te iubesc cum se cuvine, așa printre suspine.
Îți scriu din depărtare, cât mă doare zborul fluturilor
Ce ard în clipă, fără să simtă dulceața săruturilor.
Mă doare galbena gutuie grăbită să troneze-n geam,
Mă doare tot ce cade ruginit, și plânsul surd din ram;
Și ceara ce-a îngălbenit în așteptare, doare,
Știind cât te-am iubit, dar vine-o zi când totul moare.
, Vol.: MUGURI DE GÂND ÎN LUMINĂ...Cornelia Mazilu

Toamna dorurilor mele de Cornelia Neaga

Toamna dorurilor mele

Toamna dorurilor mele
Miroase-a gutuie coaptă
Și-a zvonit că mă așteaptă
Pe cărări cu porumbele,
Cu brânduși și cu alune
Văpăi roșii în amurg,
Buțile ce fierb cu prune
Coamă-nspumată de murg!
Toamna dorurilor mele
Mi-a-ntomnat chipul frumos
A frânt zbor de turturele
Întorcând vremea pe dos...
Din cufărul vechi de lemn
A scos țoalele cernite
Ne-a trimis bruma ca semn
Prin vâlcele desfrunzite.
Toamna dorurilor mele
A trimis pe frunze știri
Și coșarca de nuiele
A umplut-o cu-amintiri.

Ileana Cornelia Neaga

Lacrima imi e nectarul de Maria Calinescu

Lacrima îmi e nectarul

Văd a nopții trist festinul
Arde-n doruri ne’ntrerupt,
Iar în suflet simt preaplinul,
Cu pelin și azi mă-nfrupt.
Rai de îngeri pentru tine
Îți slujesc în jurul tău,
Te-au îndepărtat de mine,
Pustiind, azi drumu-i rău.
Mii de aștri te-nconjoară,
Stropi de mir, ei, îți urzesc,
Ți-au zidit și-o chilioară,
Cu lumini te-ademenesc.
Mie-mi dau pâine amară,
Roze albastre-n paradis,
Sânge negru-n călimară
Să tot scriu, ce am de scris.
Lacrima îmi e nectarul
Anilor, ce greu s-au scurs,
Ce-au umplut deja pocalul,
Nu-mi răspund, de, cer recurs.
Știu, ea, crucea nu mă iartă,
Pribegind, eu am rămas,
Nu-mi trimite nici o hartă,
Nici lumini, să fac popas.
Taina cerului îmi spune:
-Pragul sorții e rupt în două,
Tu-mi rămâi o stea anume,
Și, de lăcrimezi, știu, plouă.
Calinescu  Maria  


Oriunde in lume de Elena Caruntu

~~ORIUNDE ÎN LUME!


În străini și-acasă, sunt același om!
Nu haina te face, mai bogat, mai domn
Omenia crește în suflet retrasă
Niciodată goală, pe stradă nu iasă!


Unde mă duc pașii, nu uit cine mi-s!
Banul nu mă schimbă! Sufletu-i deschis!
Cine-mi bate-n poartă, e bine primit 
Cu ce am mai bun va fii omenit.


Oriunde prin lume, cine ești arată!
Vorba ta să-ți fie cea adevărată,
Nu te urci la cer, nu ești împărat
Dacă vrei să pari, mai emancipat.


Prin străini și-acasă, să rămâi cinstit!
Doar așa în viață poți fii fericit
Măștile se rup și-ți rămâne-obrazul,
Ce se ofilește, singur cu necazul.


Omenia-i perlă, omenia înseamnă:
Să mergi surâzând! Fără nicio teamă
De ești prin străini sau la tine-n vatră,
Fii același om! Viața nu te iartă!


Versuri Elena Căruntu 


duminică, 2 octombrie 2016

Batranete de Dorin Dumitriu


Batranete


 Aș vrea ca să mă ierți copile
 Că n-am să-ți las în urma mea palate,
 Am fost sarac dar te-am crescut pe tine,
 Nu am știut că într-o zi vei fii departe.
 Nu dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
 N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
 Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.
 Dar ai crescut copile și-ai plecat,
Și tu și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
 Eu am rămas cu sufletu-ntristat
 Și încă va aștept plângând singur la poartă
. Și știu că uneori va mai gândiți la mine
 Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum când zilele-mi sunt mai puține
 Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.
 Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu va chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea.
 Fără regrete și-ndoiala eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.
 Și dacă nu puteți veni , o să vin eu
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
 N-am să va spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă
. Aș vrea ca să mă ierți copile
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
 Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine
 Să nu lăsați zambilele să moară neudate…..

 AUTOR: DORIN DUMITRIU




duminică, 25 septembrie 2016

Universul iubirii de Emilia Dabu


Universul iubirii

Nu te-am uitat vezi bine esti singura iubire
Te mai astept sfant rasarit de soare
In sudicul taram cu ierburi ancestrale
Spre sufletul ranit sa mai gasesti o cale
Iubirea mea credinta totul este
Si dorul fara margini un abis
Esti ultima si prima mea poveste
Esti primul meu si cel din urma vis
Nu te-am oprit din drum macar o amintire
M-am multumit sa stiu ca esti si-atata tot
Din universu-ntreg nascut dintr-o iubire
Astazi uimita doar un gand aleg
As vrea sa pot sa plec sa nu mai am cuvinte
In care asteptarea sa o tip
Caci dupa - atata dragoste traita in zadar
As mai putea sorbi amarul clipei iar ?
Din vol.''Lotus stelar''

EMILIA DABU


Rânduri printre anotimpuri de Lucica Forfota

Rânduri printre anotimpuri

Mă plimb prin anotimpuri cu pasul şovăit,
Prin ramuri suflă vântul, mai jalnic ca oricând,
I-atâta toamnă-n jurul meu şi pomii-ngenunchează
Strivesc o lacrimă cernită, ce-n ochi mi se aşează.
E vremea frunzelor ce cad, e vremea nostalgiei
Iar gândurile-mi scormonesc anii copilăriei,
A Someşului mic cătun, îl văd cu ochii minţii
În pragul casei cu cerdac, mă-ntâmpină părinţii.
Pe trupul firav de copil, i-atâta inocenţă
Atâta pace-i aşternută, simţind al lor prezenţă,
Chiar dacă ziua-i mohorâtă şi-afară-i frig şi ploaie
Mă simt în plină siguranţă cu ai mei în odaie.
Dar timpul zboară nu stă-n loc, e dusă primăvara
Adolescenţa şi-a urmat în paşii de dans vara,
Îndrăgostită de frumos şi nopţi cu lună nouă
Iubire şi dezamăgiri şi inimi frânte-n două.
Maturitatea m-a ajuns din urmă cu-al ei pas
Cu greutăţi, griji şi nevoi şi toate câte-am tras,
Astăzi mă plimb prin toamna vieţii privind cu nostalgie
La anii ce iute s-au scurs şi la copilărie.
E asfinsitul trist şi umed, cad frunze-n agonie
Iar ploaia cântă, cântă-n geam, aceiaşi melodie,
O ceaţă groasă, aburindă s-a aşezat pe creste
Din tot ce-a fost,cândva demult, rămas-a doar poveste.
versuri Lucica Forfota
Austria 25-09-2016


Am invatat .......


Am  invatat....


Am învăţat că sufletul se ţine în piept, 
ascuns în spatele coastelor,
lipit de şira spinării, să-l poţi duce de-i amărât.
Am învăţat să nu-ţi aşezi zâmbetul în palma nimănui,
s-ar putea să ţi-l strivească. 
Lacrimile să nu le arăţi lumii, 
ci să le prinzi cu vârful limbii şi le sorbi. 
Cuvintele să le ţii în cerul gurii până se înseninează, 
să nu aduci furtună în nici o casă.
Am învăţat să tac,
să trăiesc cu tăcerea mea, 
să mă bucur de poteca pe care mi-am croit-o de la uşă la fereastră.
S-o străbat încet, să nu-mi calc în picioare amintirile.
Am aflat că oamenii nu-s cei mai buni prieteni,
ci vântul şi ploaia, ninsoarea şi gerul, 
muntele şi râul, pădurile şi izvoarele.
Nici o pădure nu mi-a închis niciodată uşa în nas,
nici un izvor nu mi-a otrăvit cuvintele, vântul nu a şoptit tainele mele,
ploaia nu mi-a scrijelit pielea. 
Rănile mi le-au făcut oamenii.
Am învăţat că sufletul se ţine în piept, ca o comoară, 
singura, 
cea mai de preţ.
Hornoiu Coman



luni, 19 septembrie 2016

In fiecare zi de Romulus Vulpescu

In fiecare zi

In fiecare zi, ne batem joc 
De pasari, de iubire si de mare, 
Si nu bagam de seama ca, in loc, 
Ramane un desert de disperare.

Ne amageste lenea unui vis 
Pe care-l anulam cu-o sovaire; 
Ne reculegem intr-un cerc inchis 
Ce nu permite ochilor s-admire;

Ne rasucim pe-un asternut posac, 
Insingurati in doi, din lasitate, 
Mintindu-ne cu guri care prefac 
In zgura sarutarile uzate;

Ne pomenim prea goi intr-un tarziu, 
Pe-o nepermis de joasa treapta trista; 
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu, 
Ca sa mai stim ca dragostea exista.

In fiecare zi, ne batem joc 
De pasari, de iubire si de mare, 
Si nu bagam de seama ca, in loc, 
Ramane un desert de disperare.

ROMULUS VULPESCU

Ultima floare de Daniel Luca

Ultima floare


Aş mai vrea să fiu copil 
să alerg iar printre frunze, 
Să nu ştiu că viaţa-i grea, 
plină cu idei confuze.

Mi-aş dori ca în trecut, 
prin pădure să mă pierd, 
Ca să-mi văd copilăria 
şi cu drag să o dezmierd.

Să fug la capăt de sat, 
pe imaşuri înflorite, 
Să-nalţ zmeie de hârtie 
peste dealuri înverzite.

Aş vrea să o văd pe mama, 
pe potecă din grădină, 
S-aud cum scârţâie poarta 
şi mă ia uşor de mână.

Mi-aş dori să-mi găsesc fraţii 
lângă casa părintească 
Şi pe tatăl meu ca bradul 
care ştia să ne crească.

Astăzi am doar amintiri, 
toţi cei dragi, pe rând, s-au dus, 
Într-un cer cu îngeri buni
sau în Raiul cel de sus.

Lasă-mă, Doamne, o clipă 
să-i văd numai dacă-s bine 
Şi dă-mi floarea nemuririi 
să-nflorească-n piept la mine!

Dar eu ştiu că nu se poate,
omul e un tren prin gară, 
E un trandafir ce-aşteaptă 
să mai vină-o primăvară.

Daniel Luca 18 09 2016


duminică, 18 septembrie 2016

Anotimpurile vietii de Vasile Neagu-Scânteianu

Anotimpurile vieţii


Ne plânge peste umeri Primăvara,
Cu stropii grei şi-nmiresmaţi de tei,
Cu trubaduri ce-şi zornăie chitara-
În ritm turbat de sar din corzi scântei!

În cavalcada clipelor şi Vara
S-a strecurat furişă pe alei,
Cu armonii a răsunat chitara-
În ritmuri vaporoase de idei!

Ajunsu-ne-a din urmă, azi, şi Toamna,
Cu frunza înroşită în castani,
De undeva amurgu-l sună goarna-
Cu ritmul lent ca mersul de plăvani!

La orizont se-ntind poteci spre Iarnă,
Cu-alunecuş şi geruri sidefii,
Iar norii plumburii vor da să cearnă-
Zăpezi de amintiri prin poezii!

Ce-o fi să fie, mai departe, nu ştiu...
Un curcubeu s-o-ntinde poate-n zare,
Sorbindu-ne în el într-un târziu-
Ca într-un cânt duios de alinare!

Vasile Neagu-Scânteianu 16-09-2016


In odaia mea cea goala de Anna Nora Rotaru


ÎN ODAIA MEA CEA GOALĂ...


Coboară înserarea, în odaia mea cea goală...
Umbrele-alungite, iar se târâie pe perete...
Întunericul, încet se lasă, ca o smoală,
Se prelinge printre jalnice de ani, portrete...
Pe masă, mai plânge-o crizantemă ofilită,
Veştedă în vază, agoniind încet să moară...
În colţ, pe canapea, e o păpuşă prăfuită...
Sunt eu... aşa cum m-au lăsat ultima oară...
Am ochi verzui, pierduţi parcă-n gândire,
Cu faţa palidă, de porţelan, zâmbind absurd,
La un gând fugar, păstrat, poate o amintire
Sau la ecoul unui lied, din pianul mut şi surd...
Ce tristă-i inserarea în odaia mea cea goală...
Vesel răsunau odată, voci, râsete năvalnice...
Şi eu eram a cuiva, ce mă ţinea în poală,
Dar azi, a nimănui, cu-atâtea alte jalnice
Jucării uitate, din alte vremuri, astăzi mute,
Pe piatra timpului, rămânând sculptate,
Atâtea clipe fericite, ce-acuma par pierdute,
Ascunse-n minţi senile şi înspăimântate...
Aştept... cu speranţă un semn, o mâna dulce,
În odaia goală, să-i mai strig '' în braţe ia-mă''....
Pe gingaşul piept, cu drag, din nou mă culce,
Să-mi întoarcă iarăşi cheia, să pot zice... MAMA...

autor Anna-Nora Rotaru​ 17/ 9/ 2016

Infern de toamna de Liliana Trif & Ioan Grigoraș


Infern de toamna

- Suntem fluizi ca lacrimile ploii
Curgând pe chipul geamului opac,
Tomnatic vântu-nlănțuie strigoii
De ramurile bietului copac

Ce până ieri îşi contura splendoarea
Deasupra noastră şi credeam că-ncet
O să plecăm odată cu-nserarea
Spre alte vieţi, dar n-am niciun regret,

Când mă preling pe pieptul tău fierbinte,
E vara mai reală decât crezi,
Ah, buzele dac-ar găsi cuvinte
Ţi-ar spune ce cărare să urmezi.

- O lacrimă din curcubeul sorții
Pe-obrazul toamnei picură încet,
Cocorii albi stau triști în fața porții
Și vor să treacă granița-n duet.

Canicula își spală fața-n ploaie,
Copacii dau pământului tribut,
O frunză care ieri dansa vioaie
Dă vântului tomnatic un sărut.

Eu mă gândesc la vara care pleacă
Spre continente sudice, ’napoi,
Te rog, opreşte-o tu, iubito,-n joacă,
S-o împărţim, o vreme, amândoi.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș



Cuvinte nerostite de Volodea Gavril

Cuvinte nerostite

În vorbe nerostite stau stinghere gânduri,
Se mai aud tăcute printre nescrise rânduri,
Timide stau pe buze fără aripi,mute,dalbe,
Deși în râuri ar vrea să curgă,vii cascade.

Lanțuri negre grele,reci,amarnic ferecate,
Le pun zăbală,trăiesc în beznă de lăcate,
Adesea plâng,prea văduvite de lumină,
Și caută îndoielnica,presupusa lor vină.

Stol de cocori închiși așteaptă tainic zborul,
Să vină cineva,ceva,să taie greu zăvorul,
Și atunci eliberate,se vor roti spre soare,
Iar fără vie,puternică chemare,se vor topi
aiuritor în zare.

Volodea Gavril Ploiești

Decor de toamna de Camelia Cristea

Decor de Toamnă

Frunzele vorbesc în șoaptă că podgoria e coaptă
S-au umplut paharele, via-și strânge straiele
Sus pe deal doarme și fânul trece vântul ca nebunul,
Crengile își pleacă fruntea ca să vadă ușor puntea.

Mere, pere, nuci și prune spun că vremurile-s bune,
Toamna-i darnică și lasă mult bleșug la noi în casă.
Lămpile sunt pregătite pentru zilele cernite,
La fereastră o gutuie lumineaz-o cărăruie.

Crizantemele înroșite în grădină stau pitite
Și privesc sfioase-n zare, până soarele răsare!
Un bostan își drege glasul în orchestră el e basul,
La ținută e atent că-i făcută cu patent.

Pe un deal mioarele își zoresc piciorele
Să ajungă-n strunga lor de care le-a fost și dor.
Un cioban din fluier cântă Vara ce-a rămas pe luncă
E în amintirea lui când umbla pe câmp haihui...

Stelele se plimbă-n car pe a cerului hotar,
Luna galbenă și rece pași-n vis pare că-i trece
Peste-un ceas... trăsura pleacă că e vremea măsurată,
Toamna-și flutură batista, în decor este artista!

Camelia Cristea



De sine de Elena Buldum


De Sine...



Bucăți de lumină desprinse din mine
Se revarsă în mare cu lacrimi albastre,
Și ceru-i turcoaz se rupe din tine...
Căzute din cer sufocate din astre.


Eu cresc tu descrești în aripi de timp
Prin iubire ridic vindecări de cuvinte,
Le atragi mai aproape aproprii-un răstimp
În vremuri ce stau pe buze-ți s-alinte.


E trupul o formă lipită de vânt,
Îl unge tămâia cu sete de gând;
Mirosul de sânge se strânge la gât-
De sete-i setat de smirnă și -atât.


Tăcerea plesnește divinul din noi
Durerea-l cuprinde născută-n nevoi,
Ce face lumina în trup cu fior?
Alină ființa de Sine cu dor.


Elena Buldum
din vol, Pasii sufletului meu, Editura Dandes Press, 2014

duminică, 10 iulie 2016

Sufletul cu bunatate de Elena Cãruntu

Sufletul  cu  bunatate  
Nu sunt bogatã, dar știu cât îmi încape,
În suflet gingãșie și-un strop de bunãtate
Cuvântul meu nu-i piatrã, nici granit,
Dar niciodatã la nimeni nu-i rãstit.
Am dat din mine tot ce-am avut, zâmbind
Chiar de un dor m-a ars cumva, mocnind.
Curajul nu-mi lipsește și pune bariere,
Tumultului vieții, ce-ar provoca durere
Și calc fãrã clipire pe cine-ar încerca,
Sã-mi facã libertatea o cușcã-n mâna sa
Nu știu sã-ntorc obrazul în fața nimãnui,
Dar nu doresc în cale veninul orișicui
Sunt bunã, rãbdãtoare cu cine o meritã,
Nu cred în sfinții, zilei cu fața lor smeritã.
Urãsc pe prefãcuți, pe leneși și mișei
Nu vreau privirea lor! Nici loc pe lângã ei.
Sã treacã viața mea ca pasãrea în zbor
Doresc lumina purã! În locul unui nor!

Versuri Elena Cãruntu



Ratacitori de Volodea Gavril


Ratacitori

Ratacitori in Universul tot mai mare,tot mai indepartat,
Ne facem adesea clipe rele si amare,fara a sta la sfat,
Uitam ades ca suntem simpli oameni,nicicum nemuritori
Traim incerte clipe efemere fara o reala scala de valori.

Se chinuies si chinuiesc pe alti unii,adepti ai recelui argint,
Uitand ades ca moartea cruda ii va uni in recele mormant,
Unde egali in intuneric si fara putinta de a reveni cumva,
Vor fi doar suflete-n vecie zbuciumate in nori pe undeva.

Ratacitori putem fi,dar cautand vesnic spre bunatate si lumina
Mai buni doar pentru o clipa,sadind o floare albastra in gradina,
Si desculti,fara pacate sa ne scaldam-n zori in lacrima de roua,
Purificati in timp de patimi vom adasta candva intr-o lume noua.

Volodea Gavril Ploiesti 10 04 2016

Decalog de Denisa Ilie


Decalog

1. Nu-ţi lăsa sufletul să moară în trup

Ţi-e corpul brăzdat de lovituri de cuţit
şi sufletul îţi zace într-un loc pustiit.
Ţi-e frică să te cauţi, te temi să-l găseşti,
trăieşti viu pentru moarte fără s-apuci să trăieşti.
Lutul vechi şi greu te ţine în lut,
şi-ţi sapă neîndoielnic un rece mormânt.
Încearcă să scapi, fii tu o revoltă,
nu uita că paradisul s-a născut într-o grotă.
Întregul pământ s-a născut din nimic
şi în nimic ne întoarcem de nu facem nimic.

2. Aminteşte-ţi să iubeşti şi să speri

Doreşte-ţi nimic, doar doreşte-ţi ceva,
şi vinde-ţi tristeţea alergând către-o stea,
cuprinde în palme tot praful de stele
şi suflă-l pe hârtie în stihuri mai grele,
coboară-napoi şi urcă mai sus,
învinge-ţi durerea şi negrul apus.
Atinge o rază şi visează la soare,
înghite-ţi suspinul cu-o lungă strigare,
iubeşte-ţi iubirea şi iubeşte mai mult
şi roagă-te veşnic pentru un nou început.

3. Nu îţi trimite sufletu-n infern

Ridică-te Maria din Magdala, nu tremura, nu plânge,
iertarea nu se cumpără cu carnea ta şi sânge,
de furia Iadului ai fost acum salvată
pentru căinţa ta, făptură minunată.
Păcatele le sunt iertate doar celor ce iubesc
şi-acelora ce viaţa nu şi-o precupeţesc.
Nu îţi trimite singură sufletul în Infern –
Luptă pentru aripi, pentru Rai, pentru cer.

4. Nu stinge dorul prin uitare

Tu, pământ suflat cu viaţă,
în fuga-ţi de durere, fuga te-ngheaţă,
pământul se-ncheagă cu lacrimi de dor
şi zbuciumul sufletului e un alb sfânt condor.
În pământ uscat nici viaţă nu este,
iar avântul fiinţei rămâne-o poveste.
Ce bună-i durerea, ce bine-i că doare!,
nu îţi stinge dorul prin uitare.

5. Fă cu putinţă imposibilul

O lume mai bună, un tărâm fermecat,
un vultur pleşuv, să-l iei de bărbat,
o mare întreagă să o preschimbi în foc
şi focul sublim să-l faci la loc potop.
Să ţii soarele în mână şi luna la brâu,
să convingi îngerii să trăiască-n desfrâu,
să plângi cu râsete şi să râzi cu suspine,
să adormi cu moartea-n ochi şi cu viaţa în vine,
să vrăjeşti tot pământul cu-o clipire de pleoapă,
să faci imposibilul posibil o dată.

6. Nu te teme să arăţi ce simţi

Îţi simţi capul în nori şi norii în stele,
stelele în lună şi luna rătăcită în Calea Lactee,
îţi simţi sufletul greu căci totul sună-n ecou.
Să ascunzi soarele în tine te face erou?
Lumii îi e frig, oamenii vor să audă
cuvintele, cuvintele se sufocă într-o temniţă udă,
sentimentele se chinuie într-o atmosferă de dezgust,
preschimbă-le-n cuvinte şi înfruptă-te din al lor gust.

7. Trăieşte-ţi viaţa, nu încerca să o înţelegi pe deplin


Aruncăm praf de ore prin ovalul ferestrei,
strângem critici sinistre în lada zestrei,
ne potolim teii cu ceaiuri de nervi,
prădaţi ai durerii, ai cunoaşterii servi.
Încercăm să înţelegem tot ce nu-i de-nţeles,
nu trăim cât încercăm să-i dăm traiului un sens.
Încercăm să citim din Cartea vieţii
înainte ca sfârşitul să-şi aştearnă greu nămeţii.
Ce rost are viaţa? Ce noimă-are moartea?
Mai bine primeam de la Domnul doar Cartea.

8. Subjugă-ţi demonii cu iubire

Diamant cu zeci de feţe sculptate într-a ta frumuseţe,
fii pentru Rai o păpuşă din beţe, nu pentru Iad o încoronată alteţe.
Infernul te-mbie cu rodii, curmale,
cu forţa, vrerea şi uitarea cea mare,
îţi subjugă dorinţa, îţi subjugă voinţa,
îţi hrăneşte cu nimicul trupul şi fiinţa.
Alege dreptatea, alege traiul în slobozire,
subjugă-ţi demonii cu iubire.

9. Cinsteşte arta

Flori de mucegai, culori mucegăite,
măşti albe şi negre care-nşiră cuvinte,
cântecul oceanului şi-al lumii ecou,
azurul mării strălucind din tablou,
poeme vii ce aleargă prin pagini
se-mpiedică de culorile uscate pe margini,
adorm ascultând sunetul pădurii
şi cântă cu soarele în ritmul naturii.
Cinsteşte cuvântul, sunetul, pictura,
cinsteşte arta, zeiţa natura.

10. Nu te teme de moarte

Nu te teme de ceasul ce sună-a sfârşit –
moartea e calmă, viaţa doare-nzecit.
O să tacă în tine tot ce-a urlat până-acum,
candela o să-mprăştie lumină şi parfum,
o să se aştearnă liniştea peste zbuciumul greu
şi harfa o să cânte un cânt de iereu.
Nu te teme de ceasul ce sună-a sfârşit,
moartea e calmă, viaţa doare-nzecit.

  Denisa  Ilie


Aminteşte-ţi să iubeşti şi să speri de Denisa Ilie



Doreşte-ţi nimic, doar doreşte-ţi ceva,
şi vinde-ţi tristeţea alergând către-o stea,
cuprinde în palme tot praful de stele
şi suflă-l pe hârtie în stihuri mai grele,
coboară-napoi şi urcă mai sus,
învinge-ţi durerea şi negrul apus.
Atinge o rază şi visează la soare,
înghite-ţi suspinul cu-o lungă strigare,
iubeşte-ţi iubirea şi iubeşte mai mult
şi roagă-te veşnic pentru un nou început

Denisa Ilie

miercuri, 23 martie 2016

Te vreau intreaga carte de Ion Apostu


Te vreau întreaga carte


Eu când te vreau întreagă, te vreau în întregime,
Nu licitez pe-un sfert, pe jumatați sau părți!
N-am să ofer vreo sumă pentru ceva anume,
N-am cumpărat cuprinsuri, nici epilog la cărţi!

Am vrut cartea întreagă, să-şi aibă începutul, 
Fără vreo filă ruptă... sau vreun cuvânt ştirbit!
Nu cumpăr ce-i deasupra...nu cumpăr dedesubtul,
Cât costă porțelanul...dacă-i, cumva, ciobit?

N-am să plătesc cu aur...plătesc cu sentimente,
Nu-s târgoveț de inimi...căci nu există preț!
Nu-mi dau întreaga viață pe resturi de momente,
Mi-e silă, îmi repugnă...mă umple de dispreț.

Te vreau un trup cu suflet, te vreau în întregime,
Cum poate fi lumină...dac-am ciunti din soare?
Ce-ar însemna adâncul, de n-am avea-nălțime,
Mai este primavară...când n-am avea o floare?

Când te doresc întreagă, eu nu-s pe jumătate,
Nu-s file sau coperte...eu sunt întreaga carte.

Ion Apostu - 20.03.2016


duminică, 13 martie 2016

Cand te sarut de Mihaela Stetiu


  

CAND TE SARUT


Ti-am presarat
pe buze, trandafiri
am taiat tulpinile
sa nu ma raneasca
cand te sarut
ai lor spini.
Ti-am brodat ochii
cu fir de catifea
sa-ti fie lacrima delicata
sa nu ma raneasca
cand te sarut
arsura ei de lut.
Ti-am imbracat vorbele
in fir de matasa
sa-ti fie vorba aleasa
sa nu ma raneasca
cand te sarut
vreun cuvant nestiut.
Ti-am semanat in suflet
seminte de maci
s-adoarma si sa taca
sa nu ma goneasca
cand te sarut.

Mihaela Stetiu