Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream123.com sau direct in winap http://87.117.208.118:38654/

marți, 9 decembrie 2014

Copacii din NOI !


...
.Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Ego-ul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie. Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru ai mângâia florile şi pentru ai
culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; ego-ul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare. Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; ego-ul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva. Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii ego-ului te fac să te simţi mizerabil. Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; ego-ul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează. Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept!” Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare. Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită. Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?” Întro zi, pe când trecea
prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”. Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Ego-ul este întotdeauna motivat: „Ce
poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Ego-ul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Ego-ul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat. „Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”. Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.
Ego-ul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa. Copacul s-a
gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vindele. În felul acesta, vei obţine bani”. Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Ego-ul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire. Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor. Baiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea banii şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi banii. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii. Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie. După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac. Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”. Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”. Ego-ul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”;
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?” Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”. Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei. „Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru aţi construi o casă cu ajutorul lor”. Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi ia tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt
tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime. Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou. Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”. Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi sa aşezat sub copac. Acesta la întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”. Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung întro ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarcete
cât mai repede. Voi aştepta dea pururi întoarcerea ta”. Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat. Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Ego-ul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat. Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu sa mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i
ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.
Ego-ul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii.(sursa  internet  )

Multumesc Stefania  ptr aceasta ..poveste  minunata !


duminică, 23 martie 2014

Concurs Te iubesc Filip!

       

Primăvara începe cu „Te iubesc!”
Ziua femeii, a mamei, Mărțișorul și venirea primăverii sunt doar câteva motive ce îți pot reaminti că iubirea te face să renaști. Renaști ca femeie, ca mamă, ca iubită, ca soție. Îți amintesc încă o dată că ești făcută să primești șă să dăruiești iubirea în toate formele ei. Martie este pentru mine luna în care, pe lângă „Te iubesc”, primesc mereu și „Mulțumesc” de la bărbații din viața mea. La rândul meu, încă mai păstrez obiceiul de a dărui ceva unei femei de vârsta pe care ar fi trebuit să o aibă mama mea. Astfel că m-am gândit că, împreună cu voi, pot face un cadou. Demarăm concursul lunii martie. Căutăm cea mai frumoasă declarație de mulțumire/ iubire pentru o persoană de sex feminin din viața voastră (mamă, soție, fiică, soră, bunică etc). Ea va atrage cu sine drept premiu un exemplar al romanului meu. Pe acesta voi trece declarația voastră alături de autograful meu și îl voi expedia acelei persoane, în numele meu și al câștigătorului (pe teritoriul României). Alte condiții de care trebuie să țineți inevitabil cont sunt:
1. like la pagina „Te iubesc, Filip!” si share public la poza concursului!
2. declarația va fi trecută aici, la poza concursului, sau pe blogurile voastre (dacă aveți) cu trimitere către pagina FB „Te iubesc, Filip!”
3. dacă nu vom avea minimum 5 participanți, premiul lunii va fi reportat. Astfel că „dați sfara în țară!”

Pentru cei care doresc achiziționarea romanului, reamintim modalitățile:
1. pe email info@epublishers.info sau la tel. 0722.156.408
2. din librăria online Elefant.ro: http://www.elefant.ro/carti/fictiune/literatura-romana/literatura-romana-contemporana/te-iubesc-filip-217063.html
3. din librăria Mihai Eminescu, dar și de pe site-ul acesteia: http://www.librariaeminescu.ro/isbn/606-8452-09-8/Antonia-Bogdana-Balan__Te-iubesc-Filip
4. din librăria Cărți Diverse: http://www.librarie-carti-diverse.ro/te-iubesc-filip.html

O primăvară frumoasă și plină de iubire! Cu mult drag, Antonia
Partener: Raluca Gabriela- Cincu, Românii ştiu româneşte

sâmbătă, 8 martie 2014

Eu n-am ales de Madalina Elena Barbu

Eu n-am ales

Eu n-am ales, dar m-am născut femeie
Şi-am încercat să mă comport firesc
Să fiu supusă, blândă, chiar nedeie
Să plâng, să sufăr dar şi să iubesc.

Eu n-am ales, dar fost-am fiică, soră
Şi mi-am trăit norocul meu pe lume
Şi-apoi cu voie fost-am soaţă, noră
Dacă mă strigi, femeie e al meu nume.

Eu n-am ales, dar griji fără pricină
Asemeni unor patimi ce-aprind focul
Au îndrăznit să-mi stingă din lumină
Şi le-am urmat şi cântecul şi jocul.

Eu n-am ales, fără să bag de seamă
Cu-atâtea daruri viaţa m-a gătit
Mi-a dat menirea sfântă de-a fi mamă
Eu n-am ales, dar cerul m-a iubit.

Eu n-am ales, dar m-am născut femeie
Şi-am încercat să mă comport firesc
Să fiu supusă, blândă, chiar nedeie
Să plâng, să sufăr dar şi să iubesc.

Madalina Elena Barbu





8 martie o zi cu parfum de femeie

8 Martie-O zi cu parfum de femeie…
 Femeia e cea mai de preţ bijuterie a unui bărbat, fie că e vorba de mamă, iubită, soţie sau soră. Ea este liantul unei familii, în pântecele ei se naşte viaţa, femeia e un mister pe care bărbaţii nu-l pot dezlega. Şi se ştie cât de mult atrag misterele…
Femeia poate face dintr-un bărbat mai mult decât îşi poate el închipui că e capabil. Nu degeaba se spune că “În spatele unui bărbat puternic se află o femeie şi mai puternică.” Ea are o forţă lăuntrică dincolo de limitele normalului, iar pentru familie şi copii, poate trece şi prin foc, fără să simtă că se arde. Gingaşă ca o floare, neîndoită de suflarea niciunui vânt, femeia poate dărui iubire fără de graniţe. Se poate dărui pe sine fără să stea pe gânduri, doar pentru a-i aduce fericire celui iubit.
Femeia-mamă poate fi blândă cu copiii ei, dar poate fi şi aspră, pentru a face din copii – oameni adevăraţi. Iar copiii ştiu asta. Şi nu se supără deloc atunci când mama are un ton mai apăsător, când ridică vocea sau când e mai dură. Pentru că ei ştiu că o face din dragoste pentru ei. Se spune că femeia a fost creată din coasta lui Adam, nu din picioarele lui – ca sa fie călcată în picioare, nu din capul lui – ca să domnească peste el, ci dintr-o parte (din coasta lui ) – ca sa-i fie egală, sub brațul lui – ca să fie protejată, şi aproape de inima lui – ca să fie iubită...
Se mai poate adăuga aici că femeia nu poate fi supusă niciodată, decât cu voia ei.
Femeia are nevoie de atenţie şi apreciere, de stimă şi respect. Şi îi place să se simtă importantă. Ea dăruieşte, dar aşteaptă, din când în când, să şi primească ceva înapoi. Martie e luna femeii, e începutul primăverii, anotimp care se aseamănă atât de mult cu Ea: soarele e călduţ, dar nu dogoritor, e suficient de mult pentru a trezi totul la viaţă, ciripitul păsărelelor încântă auzul, precum vocea blândă a unei femei; totul e plin de lumină şi speranţă.
 Cu prilejul Zilei Femeii, doamnelor și domnisoarelor, vă urez să aveţi parte de o primăvară frumoasă, cu soare, speranţă şi fericire! La Mulți Ani! Dragele mele ...

duminică, 16 februarie 2014

Ce mult ma iubeste Dumnezeu

Ce mult mă iubește Dumnezeu
Ce mult te iubește Dumnezeu de ți-a pus în piept o inimă așa de caldă, taman pe placul sufletului meu s-o pot iubi o viață întreagă.
 Atâta bunătate și zâmbet în privire, izvoare de liniște
și pace care-mi dau aripi să zbor spre nemurire, să nu-mi doresc în lume-a mă întoarce.
 Brațe fermecate în care mă topesc, ce cunosc acea mângâiere cu care lacrima dorului s-o potolesc în toate nopțile menite vieții mele.
 Buze dulci, gura cu vorbe ca mierea pe care le gust,le sorb
 și nu mă satur, stropi de magie ce aduc învierea iubirii cântată de îngeri, pe raze de aur.
 Și căutând în ochii mei ,adânc, să poți citi taina ascunsă a gândului meu....
 Oriunde-n lume ,cu tine, fără teamă mă duc, și-mi zic..
."Ce mult mă iubește Dumnezeu!"

Cristina Maria Andronic