Maicuta de Carmen Rodica Norocea

Măicuţa

Privesc tăcută anii care au trecut pe rând,

S-au dus în grabă şi pruncul mi-a crescut,

Şi numai Dumnezeu mă jur că m-a ştiut,

Cum am putut, aveam, n-aveam plângând...

Neputincioasă acuma stau şi nu pot să adorm,

Feciorul meu iubit şi drag acum e mare domn

Şi e plecat în lume, a învăţat şi are multă carte,

Dar eu uitată plâng ades şi sunt aşa departe.

Mi se înnoadă lacrimile-n ochi de dorul lui şi curg

Pe obrajii ce-s brăzdaţi de bătrâneţi amare,

Mâncarea nu mai are gust, iar seara în amurg

Cuprinsă sunt de frământări, de dor şi disperare.

În fiecare clipă ce-o mai am trăiesc doar cu oftat

Eu mă gândesc: e bine unde e copilul mamii drag?

Îmi este teamă c-am să mor cu suflet neîmpăcat,

La bunul Dumnezeu mă rog să mi-l aducă-n prag!

Carmen Rodica Norocea