Omul de zapada

Omul de zăpadă rupse o bucată din lună şi o aşeză cu grijă, în partea stîngă, acolo unde auzise el că oamenii ar avea inima. Gata, acum se simţea parcă mai bine. Ninsoarea se oprise de cîteva ceasuri bune,.
-Mami, mami, vino repede să vezi! Avem un om de zăpadă în grădină!
Şi fără să mai aştepte reacţia mamei, a alergă către omul imaculat. Îl ocoli de trei ori pentru a-l putea admira mai bine.
Oamenii de zăpadă nu vorbesc. Nu sunt la fel ca noi. Şi din nou îl ocoli de trei ori, iar Omul de Zăpadă de astă dată se convinse că era probabil un ritual al oamenilor.
-Poţi să păstrezi un secret?
-Vorbeşti!!!
-Doar sunt om, nu?
-...de zăpadă...
-Spuneai că vrei să ne jucăm...
- Da, vreau...dar care e secretul?
-Lasă, ţi-l spun mai tîrziu.
-Dar de unde ai eşarfa aceea minunată?
-E doar o bucată de curcubeu, zise Omul de zăpadă. L-am văzut pe cer şi mi-a plăcut mult. Dar dacă vrei, ţi-l dăuiesc.
-Nu, mami nu mi-ar da voie, dar dacă vrei putem să facem schimb.Îţi dau şi eu ceva...uite..o agrafă de păr...
-Mulţumesc! Zise Omul de Zăpadă, emoţionat şi două lacrimi fierbinţi porniră din ochii negri, de cărbune. Era pentru prima dată cînd simţea că trăieşte cu adevărat printre oameni, că era şi el unul de-ai lor. Dar în acelaşi timp îl apăsa un sentiment de vinovăţie.
Iar acum, tu vei închide ochii, iar eu ma voi ascunde. Ţine minte! Trebuie să ţi ochii închişi. Şi să numeri pîna la zece.
-De ce pînă la zece?
-Pentru că aşa este jocul şi pentru că atît am învăţat la grădiniţă. Să nu trişezi!
-Ce înseamnă să trişezi?
-Adică să nu deschizi ochii.
-Niciodată?
-Doar pînă mă ascund...
-Te iubesc Omule de Zăpadă, dar acum trebuie să plec. Mama spune că noaptea trecută, cineva a furat de pe cer, o bucată din lună. Nu vreau să mă prindă întunericul aici, acum că luna nu va mai fi pe cer.
Înainte să plece, fetiţa îi dărui Omului de zăpadă, un sărut pe obraz. În uşa casei, se opri pentru o secundă şi apoi se răsuci brusc:
-Eu cred că numai un om fără inimă, ar fi putut să fure bucata de lună de pe cer.
-Noape bună, Omule de zăpadă!
Şi omul de zăpadă, se întristă din nou. Fetiţa aceasta era minunată. Îl făcuse să se simtă viu. Era un om de zăpadă norocos.
În dimineaţa următoare, alerga bucuroasă spre prietenul ei din grădină.
-Ai văzut noaptea trecută, ca am avut din nou lună pe cer?
Omul de zăpadă nu răspunse. Dar o auzea...