duminică, 29 martie 2015

Actorii de Dori Lederer


Actorii

Ei sunt actori și asta este sigur
Dar care-i scena, nici nu știu de fapt,
S-au încurcat cu sufletul prin roluri
Și parcă toate li s-au încurcat.


Merg în mulțime, ochii le rămân
În scenele în care se iubesc
Cade cortina, le răsună-n gând
Aceleași roluri care-i urmăresc,


Iar când se pierd prin viață reci și goi
Cu replici ce credeau că le-au uitat,
Nici nu mai știu care de fapt sunt ei
Și când devin actori cu-adevărat.


Dar poate că-i o scenă viața toată
Din teatrul cu pereți din cărți de joc,
Iar omul, un actor cu normă-ntreagă
Ce-și joacă rolurile trase la noroc.



Dori Lederer

Desert langa un izvor de Gheorghe Vaduva


Desert  langa  un  izvor  ....

Când viața mă sugrumă, eu încă viețuiesc, 
Când moartea-mi dă târcoale, eu încă mai trăiesc, 
Când cerul nu mă vede, eu încă-l mai privesc, 
Când ura mă strivește, eu încă mai iubesc… 

Când soarta mă lovește, n-o pot lovi și eu, 
Când șansa m-ocolește, mă-înjug din nou la greu, 
Când am trudit degeaba, am dat ce-a fost al meu, 
Când am să ies din ploaie, voi fi doar curcubeu. 

Când am s-ajung la capăt, o iau de la-început, 
Când am să cad pe gânduri, voi fi un gând tăcut, 
Când voi afla ce-i gândul, voi ști de ce-am căzut, 
Când altul o să-mi vină, voi ști ce n-am știut. 

Când poate-mi va fi bine, voi fi un bun străbun…, 
Când am s-ajung în zdrențe, voi fi ce-mi sunt acum, 
Când voi aprinde focul, mă voi zidi din fum, 
Când mă va arde viața, voi fi tăciuni și scrum. 

Când îmi va trece vremea, mă voi sui pe-un nor, 
Când voi privi la stele, voi ști c-am să cobor, 
Când voi sosi din ceruri, am fost un meteor 
Ajuns la mine-acasă, deșert lângă-un izvor... 



Gheorghe   Vaduva  

Si sa zambesti de Alin Cucuruzan

Şi să zâmbeşti

Şi dacă totuşi vrei să pleci,
Mă lasă să mă-nchid cu ochii tăi,
S-adorm uşor în mutele văpăi,
Să n-aud poarta sufletului când o treci.


Mai lasă-mă să te iubesc întârziat,
Să trec prin visul tău din când în când,
Prin părul tău ca soarele arzând,
Şi să mă simt pierdut şi destrămat.


Să trec îngenunchiat prin furci şi smoală
Ca să-ţi mai văd o dată chipul blând.
Să mă întorc spre ceruri suspinând,
Ş-un colţ de noapte să mă legene în poală.


Să-ţi şterg din vise chipul meu.
Să treci râzând spre noul început.
S-apună triste zilele de lut.
Şi să zâmbeşti, şi să zâmbeşti mereu.



Alin  Cucuruzan

vineri, 27 martie 2015

Deschide-mi o poarta de Angelica Ioanovici


Deschide-mi o poartă

Deschide-mi o poartă oricât de banală
Spre noaptea ce urcă prin flori de gutui,
Să pară un cântec șoptit nimănui,
Un dor alungat din lumea reală.


Și ia-mă de mână, și du-mă oriunde,
Departe de clipa ce stă fumurie
Și judecă strâmb ceva ce nu știe,
O stea căzătoare în noi se ascunde.


De-o vreme uitarea începe să-mpartă
Cenușă albastră prin munții de vid
Și basmul se șterge sticlos și stupid,
Prin flori de gutui deschide-mi o poartă.

Angelica Ioanovici


Imputinate dorinte de Luminita Potirniche

Imputinate dorinte

cand dorintele incep sa fie putine,
un fel de ghimpe se infige
in memoria carnii
si slabeste pulsul,
caile sangelui se fac un fel de canale
pavate cu dale de granit.
suvoaiele navalnice devin
un susur mic,cantator.
nu stiu cand am adunat
atatea pietre de zidire
in toate locsoarele trupului meu,
in toate ungherele mintii.
dar n-am sa-mi fac citadela.
am sa las corbii sa se ascunda
printre ele,
acele pasari care traiesc sute de ani.

21 martie 2015
Luminita   Potirniche

Alaturea de ram de Ion Apostu


Alăturea de ram

Începe-a plânge iarăşi ramul, căci mugurii din plâns se nasc,
Din muguri se vor naşte flori ce se vor stinge născând poame,
Într-un târziu moare şi ramul lăsând în urmă…doar un vreasc,
Vor mai ramâne amintiri prin minţi pierdute… printre drame.

Începe-a plânge iarăşi ramul, căci frunzele se nasc din plâns,
Vor fremăta la miezul nopţii stârnind voci sumbre de erinii.
Se naşte-un rece timp banal născut din vis…un vis constrâns
Să-şi tălmăcească singur soarta, destin împins spre tragedii.

Începe-a plânge iarăşi ramul de teama toamnei care vine,
Şi-i va ucide verdea frunză născută-n plâns de primăvară.
Alăturea de ram sunt vreasc, nu mai pot plânge pentru tine,
Eşti frunza cea mai de pe urmă, pierdută la sfârşit de vară.


* Ion Apostu – 27.03.2015

Ma caut de Camelia Cristea

Mă caut

M-am tot legat de firele de ață
Cu ele am țesut și pânze noi
Treceam un ochi pe dos, unul pe față,
Și mă luptam să nu dau înapoi.

M-am tot lovit de sensuri interzise,
Părerile de rău croiau mănuși
Atâtea uși și clanța lor furată,
În fugă au trecut doi trepăduși.

Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc la margine de drum
În traistă am un muc de lumânare
Și rugăciunea ce o spun acum.

Samariteanul milostiv iar mă ridică
Tâlharii au luat tot ce au putut,
O haină peticită doar de frică
Și-o poartă pe un drum ce-i abătut.

Mă caut peste munți și peste ape
Și mă găsesc în fir de crizantemă,
Vorbind în șoaptă cu firea mea boemă
De frig și iarnă să o pun în temă.


Camelia  Cristea

Sa fug departe de aproape de Radu Mihăilescu



Să fug departe de aproape


Trebuie să vorbesc scurt mai mult cu mine
Să îmi rup din inimă tot ce a trecut
Să sparg din gând statuile de flori şi lut


Să-mi las privirea lungită peste noapte
S-o las pe doamna lună în tăcerea ei
Să fug de pomii ce au florile de tei


Trebuie să-mi vorbesc scurt mai mult de tine
Să ştiu de mai iubit sau poate nu, cândva
Să ştiu de împărţeai un vis cu cineva


Trebuie să ştiu de ai sau nu, credinţă
Sau de credinţa cerului te foloseşti
Doar spre-a paşii încet spre căile lumeşti


E timpul să vorbesc scurt mai mult cu mine
Ştiu, mai mult înseamnă să vorbesc doar mult
Aşa îmi spun unii ce cred că au un cult


Mi-am deschis largi ochii să pătrundă noaptea
Să-mi pună întrebările fără răspuns
Să îmi dau seama că m-am chinuit de-ajuns


Trebuie să vorbesc lung mai mult cu mine
Să calc urmele statuilor sparte
Cioburile de lut şi florile moarte


Trebuie să fug departe de aproape
Să îmi rup din inimă un vis şi-un gând
Să îmi potolesc nopţile doar scrijelind
Pe-o foaie de hârtie poate gălbejită
Să scriu pe ea un ultim vers ce ţi-l închin
Să-l scriu tăcut fără să ştiu de mai suspin


Radu Mihăilescu
25-03-2015

joi, 26 martie 2015

Iubire ingereasca de Floarea Janta

IUBIRE ÎNGEREASCĂ

Iubesc un înger, iubesc o floare
ce-a reușit să se strecoare
în sufletu-mi larg și curat
ș-apoi, iubirea ei mi-a dat.


Iubesc, că simt cum mă iubeste,
cum inima-i din piept, zvâcnește,
o văd mereu, îmi e aproape
și îi aud caldele șoapte...


Iubesc un înger, ea, femeia
ce-n suflet mi-a aprins scânteia
de dor nebun, de dor nestins,
apoi în brațe m-a cuprins...


Iubesc un înger, o minune,
cum numai îngerii iubesc,
la toată lumea vreau a spune:
c-am să-l iubesc, cât mai trăiesc...


Iubesc un vis, da-i visul meu,
iubesc și-l voi iubi mereu.
Trăiesc mereu doar într-un vis,
de Dumnezeu, mie, permis...!!!


autor- FLOREA JANȚĂ

Se scutur florile de mar de Maria Richi

Se scutur florile de măr…

Afară este primăvară
Ne-am strâns cu toţii iar la ţară
Tata se mută într-un nor
De-acolo ne picură dor.
Din dorul lui să facem dor,
Se scutur florile de măr.

Afară iată s-a înnorat
Şi sufletul mi-e supărat
Tata de-acuma s-a mutat
Cu mama în nor îndepărtat.
Şi ne trimit de-acolo dor,
Se scutur florile de măr.

Iar, voi de acum chiar de aţi plecat
Noi vom venii mereu în sat.
Şi vom aduce câte o floare,
Chiar dacă nu e sărbătoare,
Aprindem lumânări de dor,
Se scutur florile din măr.

Şi norii iar au picurat,
E semn divin că te-ai mutat,
De acolo tată dorul tău,
Îl va întâlnii mereu pe al meu.
Se-adună tată, dor cu dor,
Se scutur florile de măr.

De florile s-or scutura,
Şi noi tată ne vom muta,
În norul de deasupra ta,
Vom ninge tată flori de măr
Din dorul nostru şi al lor.
Ei vor unii iar dor cu dor
Se scutur florile de măr.

Tu mamei tată sa-i arăţi
Că dor avem destul cu toţi
Să-i dai şi ei din dorul nostru
Să-l împletească cu al vostru.
Din norul dorului de dor,
Se scutur florile de măr.

Noi tată, dor la toţi am dat
De dor plâng oamenii din sat
De acuma dor noi vom tot strânge
Şi ochi dor vor putea plânge.
Din dorul vostru, împletim dor
Se scutur florile de măr.

Plecat eşti tată prea departe,
De acolo tată ne scrii carte,
Iar cartea ta-i plina de dor,
De dorul nostru al tuturor,
Se strânge tată dor cu dor,
Se scutur florile de măr.


De Maria Richi

Urme de gand de Maria Calinescu

Urme de gând

Scutur gând cu întrebări,
răscolesc cenușa arsă,
văzând viața ca o farsă
sub cer fără luminări.

Vin răspunsuri de niciunde
și le strâng în cartea vieții,
primind zorii dimineții
tac, ca marea fără unde.

Tot privind încerc a spune
viața-i un abis, o groapă,
unde lacrima l-adapă
de preaplin, va face spume.

Când actor, replica uiți
și sufleorii tac, te lasă,
doar tăcerea cântă-n casă,
parc-aș fi în vârf de munți.

Și privind în jur cu teamă,
văd cum timpul e grăbit,
urcă-n iureș spre...zenit,
ce a fost frumos, destramă.

Din nesațul chin lumesc
ia doar lacrima din noi,
lasă drumul pentru doi,
celor care mai iubesc.

Lasă-n pântec de pământ
urmele ce se vor șterge,
unde ceața va mai plânge
printre raze, surâzând.


 Maria  Calinescu 

miercuri, 25 martie 2015

Zece vieti de CrisTian

Zece vieți

Nouă vieți de aș avea
Și-una-n plus...dacă se poate,
Ție toate ți le-aș da;
Zece-s toate.

Să-ncerci una câte una
Sfidând timpul care trece....
Și să nu ratezi niciuna;
Sunt doar zece.

Și din fiecare viață
Viscolind a fericire.....
Să-mi aduci de prin nămeți
Un fulg rece de iubire.

Și-o să-i pun în felinare
Ca să lumineze rece,
C-o dorință-n fiecare;
Toate-s zece.

Eu te-oi aștepta întruna
Sperând că printre vieți poate
Să te întâlnesc într-una;
Zece-s toate..
.
Iar lumina alb-a lunii
Ce răzbate de pe cer
Fie martora minunii
Care ești și-oi fi mereu.


CrisTian Ianuarie 2015

Viata ca o corabie de Carmen Rodica Norocea

Viața ca o corabie

Viața este ca o corabie încărcată 
Cu bucurii,iubiri , necazuri și dureri.
Mereu se luptă în vâltoarea ei tumultă,
Să ajungă la liman din cele patru zări.


Venirea ei pe lume de Dumnezeu știuta,
Își poartă încărcătura cu tot ce-i hărăzit 
Și se înclină-n valuri mereu neobosită 
Durere ,fericire și lacrimi mereu a împartit.


Ținută-n mâini de cel de Sus și ocrotită
Se scurge-n picături în fiecare zi cu dor,
E greu și bine și nu întotdeauna fericită
Inima ei, timona o trage-n timp cu zor.


Cât ,cum și unde se îndreaptă e de neștiut,
Destine și alegeri în trecut, prezent și viitor
Cu toții o viață-ntreagă ne luptam bine știut,
Fie că e furtună sau soare se luptă, până mor!


Carmen Rodica  Norocea 

luni, 23 martie 2015

Un poem cu tu si eu de Vio Petre


Un poem cu tu şi eu

Plouă iar cu violet, curcubeie se desfată
Când m-ating cu ploaia lor, primăverile-mi arată;
Şi-mi aduc pe braţe flori şi-un trifoi cu patru foi
Şi cu el puţin noroc şi-un poem pentru-amândoi...


Eu aleg o strofă albă, tu te-mpiedici de-un troheu
Azi îţi dăruiesc cuvântul, deşi mi-este tare greu
Să rămân fără lumină şi ca orbii să te-ating,
Să te-aprinzi în ochii minţii, când luminile se sting...


Să te-nchid în mine-o viaţă şi-nc-o viaţă să te ştiu
Că îmi umbli prin poeme şi devreme şi târziu;
Să te simt când ţi-este foame şi de sete să mă bei,
Să te-nfrupţi din versul nostru şi în versuri să mă iei...


Să mă scrii pe o frântură de-ntuneric, un sonet
Ca o lacrimă de noapte îmbrăcată-n violet;
Şi cu două aripi frânte, să-ncercăm, în curcubeu
Să ne aşezăm poemul, un poem cu tu şi eu...



versuri - Vio Petre

vineri, 20 martie 2015

Cine mai vrea să știe despre noi? de Corina Mihaela Soare

Cine mai știe?


Cine vrea să știe despre noi?
În zilele lungi, în zilele cu ploi
Chiar dacă te-am găsit
La început de primăvară,
La mine mai e ger,
E teamă și e iarnă.
Un anotimp pierdut
Vorbește despre tine,
Mi-e frig, mi-e teamă
Dar mi-e bine.
Cine vrea să mai știe despre noi?
Ne pierdem în cuvinte
Și ne găsim în zori.
În prag de anotimp
De dragoste, de înflorire
Ne regăsim speranțe
Și timp pentru iubire.
Mai vrea cineva să știe despre noi?
Suntem pierduți de lume
Și agățați de nori.
19.03.2015
Corina Mihaela Soare


A-nflorit de Ileana Cornelia Neaga

A-nflorit

A-nflorit, tăicuță, spinul
Din coroana lui Isus
Ca să lumineze drumul
Hoardelor de păcătoși...


Drumul crucii să îl suie
Numa-n coate și genunchi
Și credință să își puie
Când se roagă, la mari sfinți...


Păcătoși cu inimi rele
Ce-au călcat zece porunci
Să plătească pentru ele
Numa” ei, nu și-a lor prunci...


A-nflorit, măicuță, spinul
Vremea-i să ne pregătim
Să scuipăm din noi veninul
Și-ntreg postul să-l postim.


Ileana Cornelia Neaga






Fericire de ziua,te dăruiesc de Volodea Gavril


Fericire de ziua,te dăruiesc

Croiesc simbolice poduri de flori,

Le port în suflet pentru fiecare
Ce-i trist,purtat pe valuri de fiori,
Visând cu ochii stinși spre zare.


Încerc să dau din suflet speranță,

Clipe de vis,surâs pe orice față,
De ziua fericirii pe ceruri pictez
Cu nori,aripi de îngeri și sfidez


Amarul clipelor topite în tăceri,

Dăruiesc parfumul noii primăveri,
În liniștea tăcută a fiecărei seri,
Să fiți feriți de orice vechi dureri.



Volodea Gavril Ploiești 20 03 2015

M-am logodit de Camelia Cristea


M-am logodit 

M-am logodit cu verdele pădurii, 
Pe frunze capul uneori mi-l plec, 
Învăț să dau curaj rostirii 
Să las frumos pe unde trec. 

Copacii toți îmi sunt alături 
Pe vreme bună și furtuni, 
Am prins în zbor un stol de fluturi 
Și i-am rugat să-mi fie nuni! 

Cu fir de rouă țesem haina, 
Altarul-l străjuim cu rugi
Te-am prins de braț cu a mea iubire 
Nu cred că poți acum să fugi. 

Culorile se strâng în coșuri, 
Brândușele - au pavat alei, 
Solistele fac vocalize
Ascultă-ți inima de vrei. 

Cuprinde-n cerul tău seninul, 
Măcar un petec, un crâmpei
M-am logodit doar cu pădurea... 
De azi sunt toată doar a ei...



Camelia  Cristea  

luni, 16 martie 2015

Compensare de Costache Năstase



COMPENSARE

Eram al tău, erai a mea
Atât de tineri şi de tandri
Că ne unea chiar lacrima
Pe care n-o puteam opri.

Şi lacrima fericirii
Croindu-şi vad în inimă
Era prinos adus iubirii
La valoarea maximă.

Credeam că nici în Paradis
Nu poate fi atât de bine
Amestec de real şi vis
De bucurii şi de suspine.

Acea plutire-acel tumult
La marginea realităţii
Chiar dacă nu durează mult,
Da farmec şi culoare vieţii.

Şi zile cu trăiri intense
Compensează-n mare parte,
Dacă sunt multe şi dense,
Ani lungi de banalitate.

Autor Costache Năstase 15.03.2015

Clepsidra de Mugurel Puscas


CLEPSIDRA
Priviţi clepsidra!
Este Viaţa...
S-a terminat nisipul sus
Dar mâini cereşti o vor întoarce,
Va răsări un alt apus.
Priviţi clepsidra!
Este Timpul...
Curgând prin noi amăgitor,
Nu-l vom putea opri vreodată...
E-al clipei, veşnic, călător.
Priviţi clepsidra!
Este Visul...
În miez de noapte, vrăjitor,
N-om şti nicicând de unde vine,
Descătuşând al minţii zbor.
Priviţi clepsidra!
E Iubirea...
Fluturi-femei, muzele-flori
Ne vor împărăţi viaţa,
Cu verde crud şi rouă-n zori..

Mugurel  Puscas 

Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia de Vasile Tudorache


Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia

Într-un loc frumos ca Raiul,pe un deal bătut cu flori
O bătrână-și ducea traiul,cu ai ei șapte feciori
Un deal unic sub Carpați ce-l bătea vântul și ploaia
Moștenit de șapte frați și de mama lor Vrâncioaia

Cât era ziua de mare ei munceau cu drag și spor
Privegheați de mândrul soare și de ochii mamei lor
Tăiau lemne,coseau iarbă,păzeau oile cu miei
Toți frumoși și puși pe treabă și viteji ca niște zmei

Și-ntr-o seară pe Dumbravă,că așa se cheamă dealul
Se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul
Pe un armăsar de rasă un drumeț la trap mergea
Iar Vrâncioaia-n cale-i iasă cu glas stins îl întreba:
-Bună seara măi străine!Ce te aduce pe la noi?
Că aici nimeni nu vine doar ciobanii de prin văi
-Bună seara!Sărut mâna!Peste munți am rătăcit,
am văzut casa când luna de sub deal a răsărit.

Dumnezeu m-a îndrumat se gândi în sinea lui
După ce-a descălecat de pe șaua roibului

-Te rog să-noptezi aici,ești flămând și obosit
îți pun masa să mănânci și un pat pentru dormit
-Mulțumesc de bunătate!Bucuros că te-am găsit!
o să stau aici la noapte am mers mult sunt obosit

După ce intră pe ușă,încă odată-i dă binețe
și-o întreabă pe mătușă:
-Singură la bătrânețe?
-Nu sunt singură să știi!Sunt aici cu Dumnezeu!
și cu ai mei șapte fii ce mi-s sprijin dragul meu.
-Da feciorii nu-s acasă?O întreabă iar străinul
-O să vină sunt la coasă,de trei zile clădesc fânul
sănătate să ne dea Bunul nostru Dumnezeu
căci în rest avem de toate,nu ne plângem că e greu.
Șapte fii am legănat,i-am crescut cum am putut
căci pe soț mi l-a luat Dumnezeu de la-nceput.

După ce s-a ospătat și vre-o oră au vorbit
Calu-n grajdi el și-a băgat și apoi a adormit

Pe cărări cu iarbă deasă,la un ceas târziu în seară
Fiii babei vin acasă,zarvă mare fac pe afară
Vrâncioaia i-a înștiințat când în casă au sosit
Că la ei a înoptat un străin ce-a rătăcit

-Doarme un străin la noi,dragii mei a rătăcit
pe un cal roib urca din văi era tare obosit

Au dat roată la o masă Domnului au mulțumit
Bucuroși că au în casă pe drumețul obosit
Când fac patul să se culce și pun hainele în cui
Văd o sabie cu cruce la capul străinului
Fir de aur strălucea,pe mantaua lui domnească
Și o biblie pe ea pe un scaun la fereastră

-Este Ștefan Domnitorul!Zice unul dintre frați
nimeni n-a mai pus piciorul,plin de aur prin Carpați
uite are buzdugan,are-o biblie și-o cruce
e Voievodul Ștefan!Ce-a pățit?Unde se duce?
Spune unul:
-Dimineață să-ntrebăm pe domnitor,
să-i dea mama vre-o povață poate-i e de ajutor

Auzind tot ce-au vorbit,Ștefan Vodă se trezește
salutând de bun găsit și apoi le povestește:
-Fii mei eu sunt Ștefan,am venit peste Carpați
m-a învins al meu dușman,ajutor vă cer să-mi dați

-Am pe lume șapte fii,de îți sunt de ajutor
iai cu tine-n bătălii chiar de o să-mi fie dor

Mulțumit de ajutorul pe care il dă bătrâna
Spune Ștefan Domnitorul arătând spre munți cu mâna:
-Mergeți faceți oaste mare șapte munți o să primiți
unul pentru fiecare veci de veci să-i stăpâniți
Mergeți prin satele voastre de prin munți dealuri și văi
vreau să facem mare oaste să-i distrugem pe călăi

Au umblat o săptămână
Au strâns sute de voinici
Lați în spate și în mână
Aveau săbii mari și furci

Cu un buzdugan în mână
Ștefan cu fiii de mocani
Intră în tabăra străină
Și-i nimici pe-ai lui dușmani

Apoi feciorii babei s-au întors acasă
Numele lor la șapte sate au pus
Și azi pe deal mai sunt vrânceni la coasă
Și încă mai e casa babei sus.

Vasile Tudorache



Alba ruga de Volodea Gavril


Albă rugă

Când osândiţi de viaţa,grea,obidită,
Sărmani împovăraţi,plini de teamă,
Bat cu decenţă,sfioşi,la uşa aurită,
Încastrată în ziduri reci de alamă,


Deschideţi sufletul curat,fără teamă,
Au inimile slăbite,plini de lumeşti nevoi,
Speranţă ultimă trăită rece pe o lamă,
Să-i scoatem o clipă din fadul noroi.


Au lacrimi pure,stinse,de cleștar amar,
O viață trudită -n sclavie,muncă în zadar,
Departe de ifose aurite în negrul caviar,
Sunt nevoiașii albi ai sorții cu inima altar.



Volodea Gavril Ploiești 16 03 2015

In ou de Vasile Neagu-Scânteianu


În ou...

Adolescent fiind eu mă rugam...''de-o maică'',
Cu lăcrimarea vieţii-dintre deşertăciuni-
Să mă mai nască odată,de Drăgaică-
În ritualul vechi,rămas de la străbuni!

Era prea multă jale şi chin şi disperare
Ce adunam în mine,cu sufletul tăcut,
Că numai printr-o moarte şi noua ei născare-
Puteam să mă mai vindec,s-o iau de la-nceput!

Dar ea nu-nţelegea:nici ruga,nici chemare...
Şi doar mă dojenea,mă mângâia tăcută,
Ori mă-ndemna,în cărţi,să-mi aflu alinare-
Zâmbind misterios, în transă,ca o sfântă:

,,Nu pot să te mai nasc nici eu,a doua oară,
Dar nici ca să te las să mori,nu mă îndur...
Tu eşti frumos şi-aşa,născut în Primăvară-
Ai sufletul curat,dar trist...asta ţi-o spun!

Haide,ridică-te,nu rătăci prin Noapte,
Zâmbeşte larg vieţii şi-n tine te-nsenină,
Eu ştiu că poţi să treci zâmbind şi peste Moarte-
Că o să-ţi vină ziua s-ajungi şi la Lumină!''

Schiţam şi eu un zâmbet,ca unui vis târziu...
Că eu simţeam în mine că-s rupt şi sfâşiat,
Şi viaţa îmi curgea ca apa prin pustiu-
Şi nu găseam puterea să lupt cu-adevărat!

Treceau şi ani şi viaţă amanetaţi bizar
De-o soartă neştiută şi grea...ca un blestem...
Şi tinereţea mea se risipea-n zadar-
Şi stam închis în mine cum stă ariciul...ghem!

Simţeam un frig cumplit,sub cer de indigou:
Nici soare nu era,nici stele şi nici lună,
Doar frigul mă strângea cum coaja unui ou-
În care mă clocea...o Pasăre străbună!


Vasile Neagu-Scânteianu

Acorduri de gand de Calinescu Maria

Acorduri de gând

Apleacă-te, culege roua dimineţii,
Strecoar-apoi ca mir pe gânduri abătute.
Cu puritatea lor dă girul frumuseţii,
Dă culoare vieţii, pe căile nevrute.

Priveşte-mă tăcut cu ochii plini de doruri,
În pacea-nfiorată să-ţi spun că te iubesc,
Când se-nchină cerul cu sfintele-i onoruri
Să uit de ce a fost, să simt iar, că trăiesc.

Rupe din tăcere, din văluri de tristeţe,
Fă din lumea mea, o lume visătoare!
În lainice chemări strecoară frumuseţe,
În muzicile nopţii, tu fă-mă dansatoare.

Lasă-te furat de-acorduri, de vioară,
La care-ţi voi cânta o viaţă-ntreagă, eu.
Traieşte pentr-o clipă, ani de-odinioară,
Apoi să ne dorim… soarta lui Prometeu.


Calinescu  Maria  

Exista de Ion Apostu


Există

Indubitabil faptul că tot ce-atingi există
Şi ce atingi cu mâna e-o formă de real!
Adevărată-i seva ce duce spre…aristă
Făcând să pară câmpul aproape ireal?


Incontestabil faptul că tot ce vezi există,
Lumini şi umbre şterse sau ţipăt de culori!
Aşa-i că viaţa este… suprema coloristă,
Pictând selena noaptea şi soarele în zori?

De netăgăduit e faptul c-aromele există,
Miresme ce ne scaldă în râuri de parfum!
Aşa-i că uneori simţi iz de…cazuistă
La omul care-apare în calea ta, pe drum?

Neîndoios e faptul că gustul chiar există
Spre-a gurii desfătare cu preţios nectar!
Aşa-i că nu îţi place ce-ţi zice-o…cupletistă
Când sensul celor spuse îţi dau un gust amar?

Neîndoielnic este că ce-auzim există,
Ne place-o melodie, plutim până în rai!
Aşa-i că doare vocea ce urlă şi insistă
Să dai totul din tine…că ai sau că nu ai?

Există ceva, oare, ce nu-i obiect de-atins,
Ce ochii n-or să vădă dar isc-atâta plâns?
Parfumul inodor şi totuşi… mai distins
Decât orice esenţă şi gust din fructe strâns?

Iubirea este-aceea ce nu-i obiect!… Există,
Pândind la colţul vârstei, loveşte pe ascuns!
Să-ncerci să fugi de ea…vei fi victimă tristă,
Un suflet c-o-ntrebare ce n-a găsit răspuns!


Ion Apostu – 15.03.2015


duminică, 15 martie 2015

Sah de Sandu Cătinean


Şah

În seara-aceasta, scumpa mea regină
Chiar dacă pierd, te-oi invita la cină
Din cele şaişpe tu-mi eşti cea mai dragă
Ce mult te-ador, oricine-o să-nţeleagă


Desigur, regele-i o piesă importantă
Şi cât nu-i mat, partida-i amuzantă
Numai că el, doar stă şi te priveşte
Regina mea, nu cred că te iubeşte!


Dar regele, orice-am să spun, e rege
Menirea lui, în joc de şah, e lege
Acum desigur, multe discutăm
Dar jocul, ăsta e! Pe rege-l apărăm!


Am să încerc să nu mai pierd nebunii
Aceştia doi, sunt preferaţi de unii
Dar eu, cinstit să fiu, de-ai întreba
Am să-ţi răspund, pe cai i-aş preschimba


Pe turnuri n-am să spun că nu-i iubesc
Dar astora, doar regii le vorbesc
La colţul lor, aşteaptă mult prea mult
Dar la final tot schimb, pe un pion incult


Partida nu-i prea grea şi recunosc
În jurul meu eu simt, deja un iz de mosc
Iar partenerul meu, îmi pare alarmat
Nu mai durează mult şi regele-i fac mat


Regina mea, nu pot s-accept refuz!
După-o partidă grea, doar regele-i mofluz
La frac şi papion am să mă-mbrac
Iar de dansat dansăm, un vals austriac...



Sandu Cătinean - din Bontida

sâmbătă, 14 martie 2015

O clipa de ratacire de Franko Sicra


O clipa de rătăcire

De unde vii tu val, pribeag şi călător, 
Din ce ţinuturi poposeşti la mine, 
Din care zări purtat de dor, 
Te odihneşti în ape cristaline?


"Eu vin din largul zărilor albastre,
De-acol unde pământul ,cerul îl sărută,
Şi port pe braţ ,buchet de vise-a voastre, 
Şi cântecul de dor, ce inima frământă.


Îmi cânt poemele în faptul serii, 
Ce scrise-au fost, pecete-având de lacrimi, 
De cei cunoscători de clipele durerii, 
Şi sufletului sfâşiat de patimi.


Îţi port şi ţie ...din nesfârşita zare, 
Icoana unei zâne ce gândul ţi-a robit,
Îţi port cuvântul ce inima îi doare ,
Şi plânsul ochilor, în zare pribegit. "


Offf... val pribeag... tu...val pribeag... 
A tale lacrimi în suflet mi-au pătruns, 
Au răscolit în mine, al timpului vechi cheag, 
Şi dorul de fiinţa, acum de neatins.


Mie dor.... mie dor de al ei zâmbet, 
Mie dor de ochii care râdeau în soare,
Mie dor de glasul ce îmi cântă-n suflet,
Secundele uitării al clipei ce nu moare.


Mi-e dor de glasul care râdea la soare, 
În dimineţi sărutul florilor fără de vină ,
Sorbind nectarul nopţii care moare, 
Din cupa crinului care renaşte în lumină.


Mi-e dor fiorul să-l mai simt, privind la stele, 
În nopţile visărilor în doi... 
Cu suflet tremurând, visam să fim în ele, 
S-avem un infinit doar pentru noi.


Privesc şi-acum la cerul plin de stele, 
În nopţi stând singur.... abătut... 
Zadarnic caut... tu nu eşti printre ele, 
Pustiu e totul.... şi tăcut....



Franko Sicra 
Ravenna 
14.03.2015

Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : Radio Station Links: 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream