COMPENSARE
Eram al tău, erai a mea
Atât de tineri şi de tandri
Că ne unea chiar lacrima
Pe care n-o puteam opri.
Şi lacrima fericirii
Croindu-şi vad în inimă
Era prinos adus iubirii
La valoarea maximă.
Credeam că nici în Paradis
Nu poate fi atât de bine
Amestec de real şi vis
De bucurii şi de suspine.
Acea plutire-acel tumult
La marginea realităţii
Chiar dacă nu durează mult,
Da farmec şi culoare vieţii.
Şi zile cu trăiri intense
Compensează-n mare parte,
Dacă sunt multe şi dense,
Ani lungi de banalitate.
Autor Costache Năstase 15.03.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu