M-A LUMINAT COPACUL...
M-a luminat copacul razelor
adînci de soare,
Pe suflet, semn de viaţă, s-a
făcut iubirea,
Plutesc în frăgezimea
florilor fără culoare,
Te strig, pentru o veşnicie, să-mi fii împătimirea.
Din frunzele destinului, mai rup o amintire,
Ce verde e de dorul, care-mi cade la picioare,
Din ea, te-aleg şi te păstrez, pentru a-mea fire,
Şi inima să-mi cadă, de dorul tău, uşoară ...
Tiparul veşniciei îmi răscoleşte floarea de cireş,
Şi cadenţat se-ndreaptă trupurile noastre, iată,
Către copacul, ce l-am răsădit, fără de greş,
Într-o poiană, cu frunze verzi şi dulci, împerecheată...
Ne ademenesc de sus atîtea raze...Pe ochi răsar-
De bucuria cea divină, se topesc pe buze,
Şi adîncimea lor atît de caldă, şopteşte, linear,
Cîţi paşi ne-au mai rămas, să ne adăpostim
Sub floarea sufletelor noastre, ce cad, de fericire, printre frunze!..
LILIA MANOLE
Te strig, pentru o veşnicie, să-mi fii împătimirea.
Din frunzele destinului, mai rup o amintire,
Ce verde e de dorul, care-mi cade la picioare,
Din ea, te-aleg şi te păstrez, pentru a-mea fire,
Şi inima să-mi cadă, de dorul tău, uşoară ...
Tiparul veşniciei îmi răscoleşte floarea de cireş,
Şi cadenţat se-ndreaptă trupurile noastre, iată,
Către copacul, ce l-am răsădit, fără de greş,
Într-o poiană, cu frunze verzi şi dulci, împerecheată...
Ne ademenesc de sus atîtea raze...Pe ochi răsar-
De bucuria cea divină, se topesc pe buze,
Şi adîncimea lor atît de caldă, şopteşte, linear,
Cîţi paşi ne-au mai rămas, să ne adăpostim
Sub floarea sufletelor noastre, ce cad, de fericire, printre frunze!..
LILIA MANOLE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu