Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia de Vasile Tudorache

Ștefan Cel Mare și Vrâncioaia

Într-un loc frumos ca Raiul,pe un deal bătut cu flori
O bătrână-și ducea traiul,cu ai ei șapte feciori
Un deal unic sub Carpați ce-l bătea vântul și ploaia
Moștenit de șapte frați și de mama lor Vrâncioaia

Cât era ziua de mare ei munceau cu drag și spor
Privegheați de mândrul soare și de ochii mamei lor
Tăiau lemne,coseau iarbă,păzeau oile cu miei
Toți frumoși și puși pe treabă și viteji ca niște zmei

Și-ntr-o seară pe Dumbravă,că așa se cheamă dealul
Se auzea cum vine-n grabă un străin ce mâna calul
Pe un armăsar de rasă un drumeț la trap mergea
Iar Vrâncioaia-n cale-i iasă cu glas stins îl întreba:
-Bună seara măi străine!Ce te aduce pe la noi?
Că aici nimeni nu vine doar ciobanii de prin văi
-Bună seara!Sărut mâna!Peste munți am rătăcit,
am văzut casa când luna de sub deal a răsărit.

Dumnezeu m-a îndrumat se gândi în sinea lui
După ce-a descălecat de pe șaua roibului

-Te rog să-noptezi aici,ești flămând și obosit
îți pun masa să mănânci și un pat pentru dormit
-Mulțumesc de bunătate!Bucuros că te-am găsit!
o să stau aici la noapte am mers mult sunt obosit

După ce intră pe ușă,încă odată-i dă binețe
și-o întreabă pe mătușă:
-Singură la bătrânețe?
-Nu sunt singură să știi!Sunt aici cu Dumnezeu!
și cu ai mei șapte fii ce mi-s sprijin dragul meu.
-Da feciorii nu-s acasă?O întreabă iar străinul
-O să vină sunt la coasă,de trei zile clădesc fânul
sănătate să ne dea Bunul nostru Dumnezeu
căci în rest avem de toate,nu ne plângem că e greu.
Șapte fii am legănat,i-am crescut cum am putut
căci pe soț mi l-a luat Dumnezeu de la-nceput.

După ce s-a ospătat și vre-o oră au vorbit
Calu-n grajdi el și-a băgat și apoi a adormit

Pe cărări cu iarbă deasă,la un ceas târziu în seară
Fiii babei vin acasă,zarvă mare fac pe afară
Vrâncioaia i-a înștiințat când în casă au sosit
Că la ei a înoptat un străin ce-a rătăcit

-Doarme un străin la noi,dragii mei a rătăcit
pe un cal roib urca din văi era tare obosit

Au dat roată la o masă Domnului au mulțumit
Bucuroși că au în casă pe drumețul obosit
Când fac patul să se culce și pun hainele în cui
Văd o sabie cu cruce la capul străinului
Fir de aur strălucea,pe mantaua lui domnească
Și o biblie pe ea pe un scaun la fereastră

-Este Ștefan Domnitorul!Zice unul dintre frați
nimeni n-a mai pus piciorul,plin de aur prin Carpați
uite are buzdugan,are-o biblie și-o cruce
e Voievodul Ștefan!Ce-a pățit?Unde se duce?
Spune unul:
-Dimineață să-ntrebăm pe domnitor,
să-i dea mama vre-o povață poate-i e de ajutor

Auzind tot ce-au vorbit,Ștefan Vodă se trezește
salutând de bun găsit și apoi le povestește:
-Fii mei eu sunt Ștefan,am venit peste Carpați
m-a învins al meu dușman,ajutor vă cer să-mi dați

-Am pe lume șapte fii,de îți sunt de ajutor
iai cu tine-n bătălii chiar de o să-mi fie dor

Mulțumit de ajutorul pe care il dă bătrâna
Spune Ștefan Domnitorul arătând spre munți cu mâna:
-Mergeți faceți oaste mare șapte munți o să primiți
unul pentru fiecare veci de veci să-i stăpâniți
Mergeți prin satele voastre de prin munți dealuri și văi
vreau să facem mare oaste să-i distrugem pe călăi

Au umblat o săptămână
Au strâns sute de voinici
Lați în spate și în mână
Aveau săbii mari și furci

Cu un buzdugan în mână
Ștefan cu fiii de mocani
Intră în tabăra străină
Și-i nimici pe-ai lui dușmani

Apoi feciorii babei s-au întors acasă
Numele lor la șapte sate au pus
Și azi pe deal mai sunt vrânceni la coasă
Și încă mai e casa babei sus.

Vasile Tudorache