Bunici si nepotei de Eugenia Mihu

Bunici și nepoței

Un pitic cât o neghina dar vioi din cale-afară
Mi-a înseninat privirea când l-am văzut, într-o sară.
”E o bâzdâganie mică”, zice bunicuța lui
Și se umple de mândrie, de dragul copilului.

E isteț cât o armată de puștani, și-i pun în cale
Gândurile mele bune, i le-aștern ca pe petale
De la flori de primăvară, de bujori, de busuioc
Să pășească peste ele, să aibă-n viață noroc.

E cuminte, zice buni, că-i frumos o văd și eu
Și-i zâmbește-n orice clipă, soarele și Dumnezeu.
Mai mult nu vă scriu de el, nu-l cunosc, dar, fără frică,
Îl știu din fotografie și…din ochii de bunică.

Voi, nepoți ce-aveți bunici, știți de cine-ați fost iubiți
Și și-au rupt pâine din gură ca să creșteți fericiți?
Socotiți c-acu-s bătrâni și au inima rănită
Și-n amurgul vieții lor, le dați câte-un colț de pită?

Voi, bunici de nepoței, știți ce binecuvântare
Sunt micuții când îi creșteți. Dar știți ce zile amare
Are cel la care Domnul nu i-a dat, deși-i iubește,
Nici copii și nici nepoți? Voi știți ce zile trăiește?

Strângeți rândurile roată și iubiți-i pe bunici
Doar atât cât v-au iubit și ei, cât ați fost pitici.

Eugenia Mihu
31 mai 2015