Nu-mi pasa //de Anna Nora Rotaru

NU-MI PASĂ...

Pășesc agale, smulsă-n noian de gânduri... 

Prin amintiri... pe căi demult ascunse, 

Ce după ani, azi le așez pe rânduri, 

În versuri, de ritmul lor străpunse.

Le las ofrandă prin filele de carte, 

Ca mărturie-a mea spre tuturor adusă... 

Cine-o va răsfoi poate-o avea parte, 

Să-mi vadă viața ca un film expusă.

O viață mediocră, plină cu de toate... 

Mai mari... mai mici, precum la fiecare! 

Să trec prin ea, de zor am dat din coate, 

Făr-a crede că făcui-n final scofală mare!

Doar... poate vreo gaură-n statute ape... 

O mică tulburare-n Universala Rezonanță, 

Cât o clipire, când pică prafu-n pleoape, 

Sau când va fac din ochi cu nonșalanță!

Nu știu cât de bine-a fost sau cât de rău... 

Sărind într-un picior, mă-nălțam de la pământ! 

Limita sunetului țipând, o rupeam cu tămbălău, 

Adăugând, la spusele miilor câte-un cuvânt!

Voiam, cât trăiesc să las în urm-o umbră, 

O pată... cât de cât în infinitul Univers... 

De culoare-un strop în existența sumbră, 

Lăsat pe pânza mea sau într-un simplu vers!

Și-alții de s-or găsi să nu prea le placă, 

Nu-i bai, să-mi lase cartea-n pace, închisă! 

Mai mult să facă ei când stau la clacă, 

Vorbind despre-o "poetă" cu rima ei ucisă!

Pălăria peste ochi oi trage și-un șut în vânt! 

Nu-mi pasă... peregrin voi fi în alte sfere! 

Acolo-i surdo-mută ambianța, nu-i loc de cuvânt 

Și nici de orișicine să-și dea cu-a lui părere!

Anna  Nora  Rotaru