Puiul şi mama
Păşesc desculţ-n iarba
De rouă dezmierdată,
Privesc Cerul senin
Şi fără pic de pată.
În jurul meu pădurea
Freamătă o poveste
Şi susur de izvor
O-ngână şi doineşte.
Pătrund în umbra-i deasă
Urechea-mi aciuiesc,
Misterul vreau să-i aflu
Şi-n ea mă adâncesc.
Pe muşchiul reavăn,moale
Un vreasc uscat trosneşte,
O ramură se-apleacă
Şi calea îmi opreşte.
De sub un brad bătrân
Doi ochi mari rătăciţi,
Spre mine se întorc
Privind nedumeriţi.
In inocenţa lor
O spaimă se citeşte,
Pe botul mic şi umed
Un tremur se iveşte.
M-apropiu,întind mâna
Să pot i-aş mângâia
Catifelată blană
Şi tremurul din ea.
_Nu fugii şi n-ai teamă
Pui mic de catifea!!!
_Spune-mi unde e mama
De ce nu eşti cu ea?
Ecou de muget surd
Pădurea răspândeşte,
O căprioară cheamă
Puiul ce pribegeşte.
_Hai ,fugi te strigă mama
Dă-i drumul nu mai sta,
Nu o lăsa s-aştepte
Îngrijorare-i grea.
În inima pădurii
O mama puiu-şi linge,
Eu strâng a genei lacrimi
De dor suflet-mi plânge.
Păşesc desculţă-n iarba
De rouă dezmierdată,
Gândind la ai mei pui
Ce-acasă mă aşteaptă.
Lucica Forfotă Austria
27-06-2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu