Cand durerea altuia ... de Eugenia Mihu

Când durerea altuia...

Ce ți-am făcut, o Doamne!, să-mi dai așa durere,
Să-mi dai durerea lumii, pe toată la un loc?
Căci suferă tot omul în el, și în tăcere,
Eu sufăr pentru lume și-acei fără noroc.

De ce se-acumulează durerea lumii toată
În piept și-n gând la mine, să mă transforme-n rug
Să ard nemeritat și pentru-ntreaga gloată?
De ce nu pot simțirea și gândul să-l subjug?

Mi-e sufletu-n genune pentru o fată dragă
Ce scrie poezie cu vers dumnezeiesc
Iar suferința-i mută, pentru o boală gravă
Mă mistuie ca jarul. Și cum să n-o-ndrăgesc?

Îmi urlă-n cap durerea, mă bântuie tristețea
Pentru o alta, care, destinul a-mbrâncit-o
Și i-a ucis din vise, dar lirica, noblețea
Nu i le poate smulge, doar că...a umilit-o.

De ce, destin spurcat, nu iei vreodată seama
La frumusetea tristă, încătușată-n om,
Și de pe azi pe mâine îl faci să-și ducă teama
Și disperarea cruntă. De ce îl vrei neom?

Destinu-i nemilos și iar își vrea tribut
În altul colț de plai, în altul colț de țară
Și-ncearcă să răpească și să transforme-n lut
Pe cei ce ți-au dat viață, pe cei ce te-nălțară.

Durerea mă încearcă pentr-o fi”nță iubită
Ce nu poate să scrie atâta cât ar vrea
Că timpul o presează și e nefericită.
Și-atât ne e de dragă și-atâtea ne-oferea...!

Durerea toată-a lumii se zvârcolește-n mine,
Să iasă nu mai poate și nu e chip să scap
Dar n-aș putea să neg, să zic că nu mi-e bine
Chiar dacă de necazuri ar fi, și pot, să crap.

Dac-aș știi că le-ai da pace, destin, m-aș îndatora
Și-aș lua numai la mine și durerea altora
Și-atunci poți să mă lovești și din spate și din față
C-am o viață, numai una, un ghem cu puțină ață.

Ața-i lungă sau e scurtă și se rupe când gândește,
Durerea unui prieten din picioare te topește...
Neputința te usucă și nu știi cum să-i ajuți,
Ce să le dai de la tine celor ce-acuma-s căzuți...

Eugenia Mihu
25.07. 2015