Cuvantul de Maria Calinescu

Cuvântul

Aș înălța cuvîntul, la rangul de ''sol sfânt,'' 

Cu luminarea minţii să umplu-acest pământ.

Să pot scrie poeme cum n-au fost niciodată ,

Cu versuri cu simțire, nicicând, abandonată.

Poveștile de viață le-aș scrie câte sunt ,

În dulce grai angelic, cu dulcele cuvânt. 

Aș scrie despre oameni și despre tot ce-i viu,

De locuri minunate, sau, despre ce-i pustiu.

Aş scrie-n vers cu rimă, poate-o nouă poveste, 

De vremea,ce-o să vină, de vremea care este. 

În versuri albe-aș scrie în aer cu lumină, 

Despre ceresc divin, despre a lui grădină.

Dar, eu păstrez cuvântul în sufletu-mi curat,

E arma mea de lucru, nu-mi poate fi furat. 

E-n harul ce mă face, să cânt, să râd, să plâng, 

Şi, îl aud în mine, chiar, când mâini îmi frâng.

Cuvântul mă iubește și îl iubesc la fel! 

E diamant sfinţit, mă face menestrel, 

Îmi picură uitarea în nopți, fără de noapte, 

Înlocuiește golul din viaţa, fără șoapte.

Maria  Calinescu