Gradina de Camelia Cristea

Grădina... 

Uneori am pasul strâmb
Și cam mult cred că mă plâng
Nu mi-s boii toți acasă,
Când durerea iar m-apasă.

M-am pierdut pe undeva,
Când căram povară mea
Și în cuiul neputinței
Am pus cheile voinței...

Sunt un boț mic de țărână,
Ce adesea se fărâmă...
Trec de cercul vicios
Caut doar ce-i de folos!

Mă proptesc de munți și văi,
Dar adesea apar călăi
Și strivesc cu vorba rea,
Sufletul din floarea mea!

Plâng atunci în pumn de milă
Și sunt mică și umilă,
Dar renasc din duh și apă,
Căci Iubirea iar mă scapă!

Mulți se miră că țin pasul
Și-mi aud ușor și glasul
Mă prind iarăși strâns de turmă,
Căci sunt oaia de pe urmă!

Sunt și fiul rătăcit
Ce s-a întors smerit, spășit,
Când flămânde zile sure
Au smuls holdele ce-s bune!

Vameș cred c-am fost o clipă
Și m-am scurs chiar în risipă,
Dar dau totul împătrit
Eu de toate m-am căit!

                                                                 

   

Fariseu am fost în vară,
Când plimbam smeul pe-afară,
Dar furtuni au dat în mine
Și mă port cum se cuvine...

Am cerșit la colț de stradă
Să fiu bună și întreagă,
Slovele să înflorească
În grădina sufletească!

Camelia Cristea