Mi-e ostenită umbra
Mi-a reproşat... că-i tare obosită, umbra,
C-a obosit, trudind, să-mi fie-aproape.
Că, uneori, greşesc sfidând penumbra,
Că-i vine greu, de nu-i lumină, să mă scape.
M-a dojenit... că nu-s prea copt la minte,
Că-i greu să-mi contureze trupul, e un chin!
C-ar trebui, mai des, să iau... aminte,
Că viața nu-i un rol de clovn sau arlechin.
M-a-nvinuit... că,-n slujba mea, e-o roabă,
Că nu i-am răsplătit, nicicând... fidelitatea.
Că şi-a pierdut discernământul, ca o snoabă,
În timpu-n care, eu, pierdeam... realitatea.
Mi-a imputat că-i greu... să mă urmeze,
Că o ignor prea mult... când stau ,,în umbră''.
Că într-o zi... n-o şti cum să-şi salveze...
Stăpânu-i care-o ține mult... în semiumbră.
Mi-a reproşat... că-i tare ostenită, umbra,
Că, uneori, greşesc sfidând... penumbra.
Ion Apostu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu