Piatra de Mioara Băluţă

Piatra

Nu muntele mă sperie, ci piatra,

Indiferent de urc sau de cobor,

Dacă dispare una vine alta

Mereu să mi se lege de picior.

De-afară par o mare de tăcere

Cu valuri răscolindu-mă adânc;

Și ziua-mi este veșnică-nviere,

Și piatra cruce (nu știu s-o arunc)

Cu ea vorbesc, ea mă așteapt-acasă

De ea mă sprijin chiar și-atunci când scriu

Și, încrezută, mă gândesc că-i pasă

De tot ce simte sufletul meu viu

Putere-mi dă, că doar atâta poate,

Prin cer cu lira să hălăduiesc...

O, piatra mea - sfântă singurătate -

Cum oare m-ai făcut să te iubesc?

versuri Mioara Băluţă