Cum ne priveau nostalgicii
Privesc, nostalgic, stând pe-o bancă, privesc la tinerii frumoşi,
Cum trec senini, nepăsători... noi, pentru ei, nu existăm.
Cum trec, agale, fără grabă... şi sunt, în toate... grațioşi,
Şi văd atâta viață-n ei... doar noi... n-avem ce s-arătăm.
Cum trec perechi de-ndrăgostiți, perechi ținându-se de mână,
Se mai opresc, din când în când, şi îşi mai dau câte-un sărut.
Îmi amintesc prima binețe, la care ai răspuns cu ,,Bună!'',
Parcă te văd, cu ochii minții, îmi amintesc... de început.
Erai subțire, ca nuiaua, de-o frumusețe făr' de seamăn,
Treceai înmiresmând aleea, în urma ta... odor de flori.
Te aşteptam, vrăjit de tine, te aşteptam sub un mesteacăn,
Of, Doamne, parcă ieri a fost... mai simt ş-acum acei fiori!
Te-am îndrăgit ca un nebun, m-ai îndrăgit ca o nebună,
Am fost sublimi... la timpul nostru, cândva am fost, şi noi, frumoşi.
Cum ne priveau nostalgicii... când ne țineam, senini, de mână,
Treceam, agale, fără grabă, eram... în toate, grațioşi.