SUFLETE ÎNGEMĂNATE
M-ai chemat în crucea nopții
și am venit să-ți fiu cărare,
Rătăceai pe ea desculț, pe nisipuri mișcătoare.
Aprindeam globuri de miere îndulcindu-ne cu vise,
Din Nimic clădeam himere, pe sub pleoapele închise.
Mă țineai de mână strâns și
am crezut că-ți sunt aleasă,
Însăși iarna ți-a trimis, pe frumoasa păcătoasă.
Aruncai săgeți de foc biciuindu-mă cu vorbe,
Sufletu-ți era hoinar și cuprins de patimi oarbe.
Printre lacrimi înghețate,
decupam din cer fereastră,
Visele-mi erau udate, ningea-n catedrala noastră,
Pe pereții scorojiți plângeau chipuri împietrite
Dezertoare din Eden
și din lume izgonite.
Într-un ceas neașteptat urcam
trepte șubrezite
Căutându-te prin vise și pe alei înzăpezite,
Tălpile-mi ardeau pășind vinovată peste jar încins
Macii înfloreau de sub zăpadă, când Nimicul m-a învins.
Sub pleiada fulgilor
împărțeam în doi suspine,
Te-ai întors plin de dorințe, tăinuind greșeli în tine
Înșirai povești nescrise, despre oameni de zăpadă
Când în focul pasiunii mi-am lăsat trupul să ardă.
Sângeră sub noi ninsoarea și
rup vraja de blestem,
Printre îmbrățișări avide, reînnodam firul din ghem.
Vreau din magice culori să reclădim al nostru Rai
Uitând lacrima durerii să dăm primăverii grai...
