Când pleacă Crăciunul
Mă doare-n tăcere, lumina din
sfere,
Crăciunul se duce mânat de An nou,
Mai e bucurie, dar simt şi-o durere,
De ultim colind într-un magic ecou.
Se rupe-o bucată de inimă-n
două,
Fărâme rămân, într-un an efemer,
Iar stropi dintr-o altă trăire mai nouă,
Îşi picură clipa pe decorul stingher.
Curând anii vin la-ntâlnirea
supremă,
Preiau amintiri din clipe celeste,
Îşi schimbă alura îşi pun altă stemă...
În anul ce vine, cel vechi, e-o poveste.
Mă doare schimbarea şi cerul
e tainic,
Se ascunde colindul prin inimi curate,
Împrăştie-n noapte ecou-i balsamic...
Sau pleacă-n alt timp, să renască din şoapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu