miercuri, 28 februarie 2018

Ultimul rand de Viorel Birtu Piraianu

ULTIMUL RÂND

azi clipa trece și iar trece
plecam firesc în altă întrebare
cerneala se uscase pe pagina goală
plecam în noaptea aceea înstelată

mă ajungeau din urmă primii pași
seara mă întindeam pe coapsa lunii
fugise femeia, plecase și timpul rămas


ploua în tăcere, 
pe geam se scurgeau anotimpuri
eram fugarul închis într-un ceas
căutam chei printre locuri închise


durerea se scurgea pe pereți
căutam femeia în ultima rană


eu scriam un poem
tu plecai într-un tragic roman
pana se uscase pe masă
eu scriam la gândul rămas


eu scriam, tu plecai în pulberi de stele
pluteau între noi între noi întrebări
urcasem pe scări în noaptea din noi
rătăceam amândoi prin timpuri pustii


mă așezam obosit pe un ciot de speranță
căutam o scară, cădeam amândoi
ora se sfarmă pe trepte, timpul doarme la ușă
tu așteptai ca să plângi timpul rămas


rătăcite pe pat, lângă mine, buze flămânde
căutam o femeie, visător pe cărare
la sfârșit nu mai am întrebări
rătăceam inutil pe o scară de doi.
   Viorel Birtu  Piraianu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Asculta Romantic cu Armonie si Bucurie

Romantic cu Bucurie si Armonie.post pe care il poti asculta direct pe unul din linkurile de mai jos : Radio Station Links: 18816515240.radiostream321.com 18816515240.listen2myshow.com 18816515240.radio12345.com 18816515240.radiostream